Universitatea Babeș-Bolyai, cea mai veche universitate din România, oferă programe de studiu care vizează creșterea oportunităților de carieră. Astfel, UBB reușește să acopere următoarele arii mari de învățământ: matematică și științe ale naturii, științe umaniste și arte, științe biologice și biomedicale, științe inginerești și științe sociale.
Complexul oferă un bazin de dimensiuni olimpice(50 x 20,6 metri), cu 8 culoare prevăzute cu block-start-uri; cu o temperatură a apei cuprinsă între 26 -28 ºC, iar a mediului ambiant de 28 - 30 ºC şi o adâncime cuprinsă între 1,80 şi 2,00 metri. Complexul beneficiază de vestiare şi săli de duş dispuse pe trei niveluri, săli de curs pentru studenţi, birouri pentru profesori şi un cabinet medical. Are în dotare şi o tribună pentru spectatori cu o capacitate de 556 locuri.
Vă invităm să descoperiţi captivantul patrimoniu cultural adăpostit de muzeele UBB: colecţiile de gimnosperme străvechi şi seminţe de palmier ale Muzeului Botanic, fosilele unicat de dinozauri transilvăneni ale Muzeului de Paleontologie şi Stratigrafie, colecţiile de faună exotică şi autohtonă ale Muzeului Zoologic şi reptilele vii ale Vivariului, cristalele de mari şi dimensiuni şi meteoriţii Muzeului de Mineralogie, precum şi obiectele şi fotografiile de epocă ce ilustrează parcursul învăţământului clujean la Muzeul de Istorie al Universităţii Babeş-Bolyai.
Grădina Botanică se întinde pe o suprafaţă de 14 ha, teren cu configuraţie variată, potrivit pentru creşterea şi dezvoltarea plantelor de pe diferite continente. Aici sunt cultivate circa 10.000 de categorii specifice, grupate, pentru o mai bună administrare, în mai multe sectoare: ornamental, fitogeografic, sistematic, economic, complexul de sere şi sectorul destinat persoanelor cu deficienţe de vedere – creat relativ recent pentru a veni în întâmpinarea necesităţilor exprimate în repetate rânduri de către comunitate.