Universitatea Babeș-Bolyai - scurt istoric

Secolele XVI-XIX – Academia/Universitas Claudiopolitana

Etapa 1578-1607

Istoria învățământului academic clujean este una îndelungată, fiind strâns legată de evoluția orașului de pe Someș. Începuturile vieții universitare locale coboară până în secolul al XVI-lea. În anul 1578, principele Transilvaniei Ştefan Báthory a solicitat acordul papei Grigore al XIII-lea în vederea înfiinţării unui colegiu iezuit la Cluj. În anul următor, papa a trimis în Transilvania prima misiune cu acest scop, din care făceau parte iezuiții Ștefan Szántó (Arator), Jakob Wujek, Valentin Ladó, Luigi Odescalchi, Justius Rabbus, Matias Thomány, Wolff Schreck.

Diploma de fondare a Colegiului Major Iezuit din Cluj (Academia Claudiopolitana Societatis Jesu) a fost emisă de Ştefan Báthory în 12 mai 1581, la Vilna (Vilnius, azi în Lituania). Dorinţa întemeietorului era ca acest Colegiu Major (Academie) să fie o instituţie similară universităţilor consacrate ale epocii, să aibă cursuri de gramatică, umaniste, retorică, filosofie și teologie. În acest colegiu urmau să fie studiate limbile latină, ebraică şi greacă, putând fi obținute titlurile universitare de baccalaureus, magister şi doctor. Primul rector al academiei a fost Jakub Wujek. Limba de predare a Academiei a fost latina și au existat în structură două facultăți: Filosofie (3 ani), urmată de Teologie (4 ani).

În anul 1583, alături de Colegiul Major Iezuit, a început să funcţioneze şi Seminarul Pontifical şi Regal (Seminarium Pontificium ac Regium) pentru preoţii catolici. Diplomatul iezuit Antonio Possevino a fost trimis să organizeze seminarul din punct de vedere pedagogic şi administrativ. Din acest motiv, Antonio Possevino. poate fi considerat părintele spiritual al învăţământului superior iezuit de la Cluj. Activitatea Colegiului Major Iezuit/Academiei s-a desfăşurat neîntrerupt, dar cu mici sincope, până în preajma anului 1607, când iezuiții au fost izgoniți din Transilvania.

Etapa 1698-1872

Din toamna lui 1698, activitatea didactică iezuită a fost reluată de Academia Iezuită (cunoscută în documentele epocii drept Collegium Claudiopolitanum  sau Academia Claudiopolitana sau „Universitas Catholică”), instituție considerată continuatoarea/moştenitoarea de drept a Colegiului Major Iezuit/Academiei. În același an a fost reîntemeiat Seminarul Iezuit. Academia Claudiopolitana a evoluat in Universitas Claudiopolitana, având în 1776 toate cele patru facultăți clasice: Filosofia, ca precursor pentru Teologie, Drept sau Medicină. Mai precis, în 1780, Universitas Claudiopolitana era structurată în felul următor: Facultatea de Filosofie – cu 5 catedre (logică şi metafizică; fizică; matematică; geometrie (matematică aplicată) şi istorie), Facultatea de Drept (cu catedrele de drept canonic şi penal, de drept civil şi roman), Facultatea de Medicină (o singură catedră pentru anatomie, chirurgie şi obstetrică), și Facultatea de Teologie (4 catedre); limbile de studiu erau latina şi germana (din 1751).

La începutul secolului al XVIII-lea, Ordinul Iezuit a demarat lucrările de construire, la capătul vestic al străzii Mihail Kogălniceanu de azi, a unui ansamblu de clădiri reprezentative: Colegiul Academic Iezuit, Biserica Iezuită , Internatul „Báthory-Apor”, respectiv clădirea Convictului nobiliar (Clădirea Echinox de azi).

În anul 1753, împărăteasa Maria Terezia a reorganizat Academia/Universitas Claudiopolitana într-o universitate imperială, cu un rol mai mare al statului și mai restrâns al iezuiților. După desființarea Ordinului Iezuit în 1773, Universitas Claudiopolitana a trecut sub conducerea Ordinului Piarist.

În 1784/1786, ca urmare a deciziei împăratului Iosif al II-lea, Universitas Claudiopolitana a devenit Liceu Academic Regal (Lyceum Regium Academicum), cu statut semiuniversitar (ex. se făcea legătura între învățământul secundar și cel universitar, pregătirea fiind la nivel de baccalaureus/magister, dar nu doctor). În cadrul său au continuat să existe trei specializări (catedre/facultăți/institute) distincte − filosofie, drept şi medicină, teologia (seminarul) fiind mutată la Alba-Iulia (seminarul evoluând acolo până la nivel universitar, fiind integrat apoi în UBB în 2007). După reorganizarea liceului în 1850, se separă două instituții de învățământ semiuniversitar - Institutul Medico-Chirurgical și Academia de Drept (fondată în 1863) -, care vor fi apoi înglobate în noua universitate maghiară fondată în 1872. Pe parcursul secolului al XIX-lea, în Cluj au mai funcționat și alte instituții de învățământ de rang mediu și superior (semiuniversitar), dintre care amintim: Colegiul Reformat (în cadrul căruia existau cursuri de drept) și Colegiul Unitarian (care avea catedre de drept și teologie).

Dr. Lukács József, muzeograful Universității noastre, a identificat recent o nouă diplomă emisă în secolul XVIII de Universitas Claudiopolitana, pentru titlul universitar de magister în filosofie. Decanul care semnează era Joannes Baptista Illei, iar titularul diplomei era Josephus Szabó. Astfel de descoperiri sunt foarte importante, deoarece nu exista atunci bine organizată practica păstrării duplicatelor la instituție, ci doar înregistrarea acestora, diplomele ajungând apoi la absolvenți, astfel încât identificarea lor este foarte complicată azi.

Câteva repere ca priorități academice:

• 1581 - se înființează instituția universitară Academia Claudiopolitana - prima instituție universitară de pe teritoriul actual al țării -, având dreptul de a conferi titlurile universitare de baccalaureus, magister și doctor.
• 1713 - primele înregistrări identificate formal pentru titlul de baccalaureus.
• 1714 - primele înregistrări identificate formal pentru titlul de magister.
• 1715 - primele înregistrări identificate formal pentru titlul de doctor (în formatul clasic-tradițional de inspirație medievală/renascentină).
• 1725 - prima identificare a utilizării numelui de Universitas Claudiopolitana în loc de Academia Claudiopolitana (schimbarea arată o complexitate mai mare a programelor instituției).
• 1873 - primul titlu de doctor conferit în formatul modern (similar cu ce avem și astăzi).

Perioada 1872-1918 - Perioada universitară clujeană cu predare în limba maghiară (Universitatea din Cluj, apoi din 1881 Universitatea Regală Maghiară Francisc Iosif)

La 12 octombrie 1872, Francisc Iosif I, împărat al Imperiului Austro-Ungar și rege al Ungariei, a ratificat legile XIX şi XX, care au consfinţit întemeierea Universităţii Regale Maghiare de la Cluj. Instituția și-a deschis porțile cu patru facultăţi: Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat (12 catedre), Facultatea de Medicină (11 catedre), Facultatea de Filosofie, Litere şi Istorie (10 catedre) şi Facultatea de Matematică şi Ştiinţe Naturale (7 catedre). Pe lângă ultimele două facultăți, a fost întemeiat și un institut pedagogic, unde urmau să fie pregătiţi viitorii profesori de gimnaziu. Primul rector al universităţii clujene a fost Áron Berde , anterior director al Academiei de Drept de la Cluj

Abia la 4 ianuarie 1881 Francisc Iosif I a emis documentul oficial de întemeiere a universității şi a acceptat ca aceasta să îi poarte numele. Întârzierea s-a datorat stării inițiale destul de precare a infrastructurii didactice și de cercetare de la Cluj. Treptat însă, au demarat ample lucrări de construcție destinate universității. Până în 1918, la sfârşitul Primului Război Mondial, au fost ridicate 63 de clădiri în care s-a desfăşurat activitatea academică. Cele mai importante dintre ele au fost:

• Clădirea centrală a universității , edificată în trei etape, în perioada 1893-1902. Cu o arhitectură în stil neo-renascentist și o suprafață de 4 226 m2, ea cuprinde până în prezent atât spaţii didactice, cât şi încăperi cu funcții ceremoniale (de ex. Aula Magna).
• Clădirea Bibliotecii Universitare , construită între 1906-1909, după modelul bibliotecii Universităţii din Basel (Elveția).
• Complexul de clădiri al clinicilor universitare, care a însumat un total de 10 049 m2 de construcții, finalizate în anul 1903.

Universitatea maghiară a pornit la drum cu un corp profesoral de 40 de persoane pentru cele 40 de catedre, dar până în 1919 numărul catedrelor s-a mărit la 61, ele fiind deservite de 150 de profesori universitari, alături de un numeros personal didactic de grad inferior și personal auxiliar și administrativ. Multe cadre didactice au avut performanțe științifice deosebite, recunoscute pe plan internațional. Printre acestea s-au numărat: matematicienii Lipót Fejér, Alfréd Haar şi Frigyes Riesz; geograful Jenö Cholnoky; polihistorul Sámuel Brassai; arheologul Bélá Pósta; fizicienii Lájos Martin și Gyula Farkas etc.

Studenții înscriși aici la studii au aparținut tuturor naționalităților ce trăiau în Transilvania (maghiari, români, germani, evrei, armeni etc.), precum și tuturor confesiunilor religioase (protestanți, catolici, ortodocși, greco-catolici, iudaici). Din 1895, li s-a permis și femeilor să se înscrie la universitatea clujeană. Între 1872-1918, la universitatea maghiară din Cluj au studiat peste 40 000 de studenți și s-au acordat diplome de absolvire pentru circa 12 000 de tineri. Peste 2 600 dintre studenți au fost români, printre ei remarcându-se următoarele personalități: Iuliu Maniu (student la Drept), Iuliu Hațieganu (Medicină), George Coșbuc (Filosofie), Vasile Meruțiu (Ştiinţe Naturale), şi alţii.

Perioada 1919-1940 - Universitatea românească interbelică (Universitatea ,,Regele Ferdinand I”)

La sfârșitul Primului Război Mondial, după unirea Transilvaniei cu România și crearea României Mari, prin decretul nr. 4 090 din 12 septembrie 1919, semnat de regele Ferdinand I, s-a consfinţit  „transformarea Universității Regale Maghiare Francisc Iosif, din 1 octombrie 1919, în universitate românească”. Noua instituţie academică avea în componenţă patru facultăţi: Drept, Medicină, Ştiinţe, Litere şi Filozofie. Proaspăta comunitate academică a ales şi profesorii care urmau să o conducă în primul an: Sextil Pușcariu – rector , Nicolae Drăganu – prorector, Gheorghe Bogdan-Duică – decan la Litere, Dimitrie Călugăreanu – decan la Ştiinţe, Iuliu Hațieganu – decan la Medicină şi Vasile Dimitriu – decan la Drept. În semestrul întâi, universitatea românească a avut 1 871 de studenţi, iar în semestrul al doilea 2 182 de studenți. Lecția inaugurală, intitulată sugestiv Datoria vieţii noastre, a fost rostită la 3 noiembrie 1919  de către renumitul arheolog şi istoric Vasile Pârvan, în faţa unei audienţe impresionante formate din profesori, studenţi, dar şi din alţi reprezentanţi ai elitei româneşti transilvănene.

Între 31 ianuarie și 2 februarie 1920 s-au desfăşurat serbările oficiale de inaugurare ale Universităţii româneşti din Cluj, în prezenţa Regelui Ferdinand I, a Reginei Maria, precum și a numeroase personalităţi științifice și politice româneşti şi străine. Regele Ferdinand I a donat suma de 400 000 lei din propria avere pentru înfiinţarea Institutului de Istorie Naţională.

În anul 1924 este adoptată și publicată în Monitorul Oficial legea prin care Universitatea clujeană este recunoscută oficial ca ,,persoană juridică de drept public”.

Prima decadă din viaţa universităţii clujene româneşti a stat sub semnul efortului de construire a unei comunităţi didactice şi ştiinţifice performante, care a ţinut în mod constant seama de contextul transilvănean. Până în 1932, principiile de funcţionare ale corpului academic şi ale autorităţilor universitare au fost uşor diferite de cele puse în practică la universitățile din Bucureşti şi Iaşi, Clujul bucurându-se de o mai mare autonomie şi flexibilitate. Pe plan ştiinţific şi didactic, perioada 1919-1932 se remarcă prin diversificarea disciplinelor studiate, precum şi prin crearea unui număr important de institute, laboratoare, catedre şi seminarii, care au contribuit decisiv la prestigiul noii universităţi româneşti. Acum au fost create: Institutul de Speologie  (condus de Emil Racoviță), Grădina Botanică (director Alexandru Borza), Observatorul Astronomic, Institutul de Istorie Națională (directori: Alexandru Lapedatu și Ioan Lupaș), Muzeul Limbii Române  (coordonat de Sextil Pușcariu), Institutul de Psihologie Experimentală, Comparată şi Aplicată (înființat de Florian Ștefănescu-Goangă), primul Institut antirabic din Transilvania, Seminarul de matematică (condus de Petre Sergescu) și cel de istoria artei, catedrele de jurnalism și de politică socială etc.

 

În octombrie 1927, în semn de omagiu, universitatea clujeană va adopta oficial numele primului rege al României Mari, devenind astfel cunoscută drept „Universitatea Regele Ferdinand I”, nume pe care îl va purta până în 1948.

Anii 1932-1940 se remarcă pe de o parte prin uniformizarea funcționării administrative a universităților din întreaga Românie, Clujul fiind organizat la fel ca și universitățile din București și Iași. Pe de altă parte, acum este perioada marelui rectorat a psihologului Florian-Ștefănescu Goangă, pe parcursul căruia universitatea a cunoscut o dezvoltare semnificativă. În acest interval sunt finalizate câteva mari proiecte de infrastructură academică: Colegiul Academic (inaugurat în 1937) , precum și Parcul Sportiv (fondat din inițiativa lui Iuliu Hațieganu) . Tot acum, Academia de Drept din Oradea va fi înglobată în Facultatea de Drept a universității clujene.

 

Universitatea clujeană în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial (1941-1944)

La 30 august 1940, partea de nord a Transilvaniei, care includea şi oraşul Cluj, a fost cedată statului maghiar, în urma Arbitrajului-dictat de la Viena. Impactul asupra universităţii româneşti a fost imediat. În septembrie 1940, profesorii și studenții au fost siliți să părăsească Clujul, căutându-şi un loc de refugiu în care să-şi continue activitatea didactică şi de cercetare. După discutarea mai multor variante, s-a hotărât scindarea universităţii clujene: Facultăţile de Litere şi Filosofie, de Medicină şi de Drept s-au mutat la Sibiu, iar Facultatea de Ştiinţe s-a refugiat la Timişoara. Deschiderea cursurilor a avut loc la 10 noiembrie 1940, atât în Sibiu, cât şi la Timişoara, universitatea refugiată funcţionând fără întrerupere pe toată durata celui de-al Doilea Război Mondial. Aşa cum afirma Iuliu Hațieganu, rectorul din perioada 1941-1944, misiunea universităţii, în noile condiţii socio-politice şi organizatorice, era aceea de a păstra şi promova spiritualitatea românească în teritoriul de formare a poporului român, Transilvania.

Cât timp Universitatea ,,Regele Ferdinand I” s-a refugiat la Sibiu și la Timișoara, în Cluj a reînceput să funcționeze Universitatea „Francisc Iosif”, cu predare în limba maghiară, revenită de la Seghedin. Această instituție a funcționat cu cinci facultăţi: Facultatea de Ştiinţe Juridice şi de Stat (Drept), Facultatea de Matematică şi Ştiinţe Naturale, Facultatea de Arte, Limbi şi Ştiinţe Istorice (Filologie), Facultatea de Medicină, respectiv Facultatea de Ştiinţe Economice.

Perioada 1945-1948 - anii ,,dureroasei tranziții” către comunism

Viața academică clujeană a fost profund influenţată de contextul geopolitic de la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial. În primăvara lui 1945, după restabilirea administraţiei românești asupra Transilvaniei, Universitatea ,,Regele Ferdinand I” s-a reîntors la Cluj, după perioada de refugiu de la Sibiu şi Timişoara. Anii 1946-1947 au fost marcaţi de epurarea masivă a corpului profesoral al universităţii, motivată de raţiuni politico-ideologice.

În paralel, prin decretul regal nr. 407 din 29 mai 1945, s-a înființat oficial „Universitatea cu limba de predare maghiară” din Cluj. Structura acestei noi instituţii cuprindea Facultatea de Drept şi Ştiinţe Economice, Facultatea de Matematică şi Ştiinţele Naturii, Facultatea de Litere şi Istorie. Pentru scurt timp, a funcționat aici şi o Facultate de Medicină, mutată ulterior la Târgu-Mureş. În decembrie 1945, universitatea maghiară din Cluj a primit numele de ,,Universitatea Bolyai”, drept omagiu adus celor doi matematicieni ardeleni, tată şi fiu, Farkas şi János Bolyai.

 Perioada 1948-1959 - universităţi paralele: Universitatea ,,Victor Babeş” şi Universitatea ,,Bolyai”

La 30 decembrie 1947, proclamarea Republicii Populare Române a marcat instalarea definitivă a comunismului în România. Ca urmare, începând din luna mai 1948, Universitatea ,,Regele Ferdinand I” din Cluj şi-a schimbat oficial numele în ,,Universitatea Victor Babeş”.

În urma reformei învăţământului din august 1948, atât structura Universităţii ,,Victor Babeş”, cât şi cea a Universităţii ,,Bolyai” au fost profund transformate. Astfel, Facultăţile de Medicină au fost desprinse complet şi irevocabil din componenţa universităţilor, devenind instituţii de sine stătătoare. De asemenea, din toamna lui 1948 vor fi înfiinţate catedrele de Materialism dialectic şi istoric, Baze ale marxism-leninismului şi Economie politică. În toamna lui 1957 au fost create, pe facultăţi şi secţii, cursurile învăţământului cu frecvenţă redusă (seral) şi a celui fără frecvenţă.

În această perioadă, în Universitatea „Victor Babeş” au funcţionat următoarele facultăţi, cu durata de patru ani: Facultatea de Matematici şi Fizică, Facultatea de Ştiinţe Naturale, Facultatea de Chimie, Facultatea de Geologie-Geografie, Facultatea de Pedagogie şi Psihologie, Facultatea de Filologie, Facultatea de Filosofie şi Facultatea de Istorie (care s-au unit într-o singură Facultate în 1954). A existat de asemenea şi o Facultate de Ştiinţe Juridico-Administrative, cu durata de studii de trei ani, care pentru o scurtă perioadă (1951-1953), a funcţionat în comun cu Facultatea de Drept de la Universitatea „Bolyai”.

În aceeaşi perioadă, Universitatea ,,Bolyai” a avut în componenţă: Facultatea de Ştiinţe Economice, Drept şi Administraţie Publică, cu 18 catedre; Facultatea de Ştiinţe ale Naturii, cu opt catedre; Facultatea de Matematică şi Fizică, cu 10 catedre; Facultatea de Chimie, cu cinci catedre; Facultatea de Istorie, cu şapte catedre; Facultatea de Filosofie, cu patru catedre; Facultatea de Pedagogie şi Psihologie, cu două catedre.

Universitatea Babeş-Bolyai (din 1959)

Ca urmare a deciziilor conducerii de stat şi de partid a României, în perioada martie-iulie 1959 are loc procesul de creare a unei singure universităţi de stat la Cluj, prin unificarea universităţii româneşti cu cea maghiară.

Noua instituţie, care şi-a început activitatea în septembrie 1959, va purta numele de Universitatea „Babeş-Bolyai”  și avea la momentul creării ei şase facultăţi: Facultatea de Matematică şi Fizică; Facultatea de Chimie; Facultatea de Ştiinţe Naturale-Geografie; Facultatea de Filologie; Facultatea de Ştiinţe Juridice; Facultatea de Istorie şi Filozofie. Primul rector al Universităţii „Babeş-Bolyai” a fost profesorul Constantin Daicoviciu . La înființare, Universitatea „Babeş-Bolyai” a însumat un total de 702 posturi didactice, faţă de 782 înainte de unificare. În anul şcolar 1959/1960, numărul studenţilor de la „Babeş-Bolyai” a fost de 4 502, din care 3 159 români, 1 285 maghiari, 36 germani şi 22 de alte naţionalităţi.

În perioada 1959-1970, Universitatea clujeană a parcurs un lung proces de reorganizare a facultăţilor, catedrelor, secţiilor, planurilor şi programelor de învăţământ universitar. În 1961 s-a înființat Facultatea de Științe Economice. Treptat, s-a ajuns la o structură academică în care universitatea, împreună cu Institutul Pedagogic care i se asociase, avea 16 facultăți, cu 37 de secţii la cursurile de zi, 11 secţii la cursurile serale şi 20 de secții la învățământul fără frecvență. Tot în acest interval au loc noi investiții în infrastructura destinată studenților și profesorilor clujeni: va fi construit campusul de cămine studențești Hasdeu , precum și Casa de Cultură a Studenților.

În anul universitar 1970/1971, s-a înregistrat cel mai mare număr de studenți înmatriculați: 14 438 persoane (6 742 la cursurile de zi, 235 la cursurile serale și 7 461 la fără frecvență) și cel mai mare număr de cadre didactice – 841 persoane (102 profesori, 151 conferenţiari, 299 lectori, 198 asistenţi şi 91 stagiari). Deceniile 8 și 9 ale secolului XX au reprezentat o perioadă dificilă în viața academică clujeană. Acum s-a înregistrat o restrângere gradată a activității didactice și de cercetare, o comasare internă a specializărilor, dispariția unor discipline (de ex. psihologie), diminuarea contactelor științifice cu instituții universitare străine, degradarea statutului studenților și profesorilor etc.

În 1989, Universitatea „Babeş-Bolyai” avea un total de 5 619 studenți, corpul didactic fiind compus din 470 de profesori români, 81 de maghiari, 6 germani, 10 de la alte minorităţi. În 22 decembrie 1989 este publicată „Declaraţia pentru o nouă Universitate a Daciei superioare”, care vorbea despre voinţa de a reorganiza universitatea clujeană pe baze moderne, asemănătoare cu cele din perioada interbelică, ca urmare a dispariţiei regimului comunist.

După 1990, în noul context democratic al României, Universitatea „Babeş-Bolyai” a cunoscut o transformare profundă. Începând din 1995, s-a decis organizarea unui învăţământ universitar multicultural, creându-se cele trei mari linii de studiu, pe criterii lingvistice: linia de studiu română, linia de studiu maghiară și linia de studiu germană. Între 1991-2005 a avut loc și un amplu proces de diversificare a facultăţilor, fie prin desprinderea lor din structuri mai vechi, fie prin înfiinţare directă. Astfel, cu începere din anul universitar 2006/2007, Universitatea „Babeş-Bolyai” funcționează într-un sistem cu 21 de facultăţi. Infrastructura didactică și de cercetare a cunoscut de asemenea o dezvoltare accentuată în ultimele decenii, în 1997 fiind demarată una dintre cele mai mari investiții recente: construirea campusului universitar al Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor. Au fost reluate contactele și colaborările cu academii și universități prestigioase din toată lumea, fiind create puternice rețele de predare și de cercetare și derulate numeroase proiecte științifice în colaborare.

 

La nivelul anului 2015, din cele 21 de facultăți ale Universității Babeș-Bolyai, 17 facultăți desfășurau activități în limba maghiară, iar 9 facultăți în limba germană. Pentru cei 41 690 de studenți înmatriculați în instituția noastră erau în desfășurare 337 de programe de studii de licență și master în limba română, 119 programe de licență și master în maghiară și 18 astfel de programe în limba germană.

Universitatea Babeș-Bolyai a fost clasificată recent, de către ministerul de resort, drept „universitate de cercetare avansată și educație”. Instituția ocupă poziții prestigioase și în plan internațional, clasamentele de specialitate plasând Universitatea Babeș-Bolyai în elita academică mondială a instituțiilor de profil. În plan național, Universitatea s-a situat în ultimii ani pe primul loc între cele circa 100 de universități, conform majorității clasamentelor de acest gen.

Astfel, în rankingul Best Global Universities din 2015, UBB s-a plasat pe locul 560 în lume, iar în topul Times Higher Education pentru 2015-2016, Universitatea Babeș-Bolyai a fost singura universitate din România situată în categoria 501-600, aflându-se la un nivel similar cu alte universități de tradiție din Europa Centrală și de Sud-Est, precum Cracovia, Varșovia, Budapesta, Bratislava și Ljubljana. De asemenea, tot în anul 2015, Universitatea Babeș-Bolyai a fost nominalizată pentru premiul de excelență în cercetare oferit pentru prima oară de Scopus („Scopus Research Excellence Award”).

Conform clasamentului Webometrics (Ranking Web of Universities), unde au fost incluse 11 996 de universități din lume, Universitatea Babeș-Bolyai s-a plasat pe locul 938, fiind cea mai bine clasată universitate românească. Într-un clasament general pe anul 2016, Universitatea Babeș-Bolyai este pe prima poziție la nivel național.

Potrivit „Raportului asupra Exercițiului Național de Metaranking Universitar – 2016, Universitatea Babeș-Bolyai ocupa prima poziție în România.